RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Adi Rusu vrea să pună umărul la promovarea Pandurilor

/ 24 iunie 2010

Ofertele de Victoria Brăneşti şi FC Braşov, pentru Adi Rusu au rămas suspendate în aer, pe masa conducerii Pandurilor neajungând şi partea concretă a tranzacţiei, aşa că fundaşul va rămâne la Târgu Jiu şi în sezonul viitor.

Adrian Rusu spune că a purtat discuţii telefonice cu antrenorul, dar a fost şi la Târgu Jiu pentru o discuţie cu preşedintele executiv Eugen Pârvulescu: „Rămân la Târgu Jiu. Am vorbit cu domnul Pârvulescu şi discuţiile avute cu el cât şi cu domnul Baciu au avut un rol hotărâtor în decizia pe care am luat-o. Sunt convins că vom face treabă bună împreună la Pandurii. E o provocare nouă pe care vreau să o duc până la final cu bine. Dacă am contribuit la retrogradare trebuie să contribui acum şi la promovare”, a declarat Adi Rusu. Acesta a mai declarat că vacanţa a fost una activă pentru el, chiar şi în puţinele zile petrecute la Târgu Jiu trecând pe la sală: „Am stat câteva zile la Târgu Jiu, m-am şi antrenat puţin la sala de forţă. Acum am plecat să mai rezolv unele probleme şi să mă mai relaxez puţin şi voi reveni la Târgu Jiu la reunire pentru a ne apuca de treabă”, a mai spus Adi Rusu.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • paul spune:

    avem nevoie de jucatori ca Rusu pt a promova. Pune suflet in tot ce face si e un fotbalist foarte bun.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.