RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Cârciumaru n-a fost consultat în privinţa numirii lui Pârvulescu

/ 9 iunie 2010

Deşi a primit girul lui Daniel Burlan, care l-a şi prezentat pe Eugen Pârvulescu drept persoana însărcinată să desemneze noul antrenor şi să stabilească noua organigramă a Pandurilor, primarul Florin Cârciumaru nu ştie prea multe despre noul preşedinte executiv.

Membru în Consiliul de Administraţie de la Pandurii, primarul Florin Cârciumaru a declarat că nu a fost consultat cu privire la numirea lui Eugen Pârvulescu: “Nu am discutat cu Eugen Pârvulescu şi nici nu am fostchemat de nimeni la discuţii. Doar cu domnul Condescu am vorbit acum câteva zile în legătură cu soluţiile pentru postul de antrenor. Era vorba atunci de Ionuţ Popa, Grigoraş şi Napoli. Din punctul meu de vedere fiecare dintre aceştia ar fi o soluţie bună pentru Pandurii, chiar dacă fiecare, pe lângă calităţi, mai au şi mici defecte. De atunci nu am mai apucat să vorbesc cu nimeni despre Pandurii”, a declarat pentru www.sportingorj.ro edilul târgujian.

Pârvulescu nu poate fi încă numit oficial în funcţie la Pandurii până când nu-şi va încheia madatul în fruntea echipei Voinţa Sibiu, echipă care va încheia sezonul 2009-2010 vineri cu o promovare în liga secundă.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.