RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Numirea noului antrenor, prioritară pentru Eugen Pârvulescu

/ 7 iunie 2010

Printre sarcinile pe care le va avea Eugen Pârvulescu în noua sa calitate, aceea de preşedinte executiv la Pandurii, va fi aceea de a conduce negocierile cu antrenorii ce sunt pe lista echipei gorjene.

Chiar dacă în mod oficial el va putea fi preşedinte executiv la Pandurii doar după revenirea lui Marin Condescu la Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu nu vrea să piardă timpul: “Nu stau într-o semnătură, avem foarte mult de lucru iar până sâmbătă trebuie să numim un antrenor pentru că avem de făcut un program şi de stabilit lotul. Trebuie să ne apucăm rapid de treabă. Mulţi antrenori s-au propus la Pandurii. Putem avea o listă mare, chiar de 20 de antrenori, însă vrem un antrenor tânăr, ambiţios, motivat cu care să atacăm promovarea”, a declarat Pârvulescu despre programul pe care deja şi l-a stabilit.

În legătură cu numele antrenorului care va conduce Pandurii pe drumul repromovării în prima Ligă, Pârvulescu s-a ferit a da nume, l-a lăudat pe antrenorul cu care Voinţa Sibiu a reuşit să promoveze în acest an în liga secundă, dar l-a menţionat şi pe Alin Artimon ca posibil antrenor la echipa gorjeană: “Îl ştiu foarte bine pe Marius Baciu, am lucrat cu el. E adeptul disciplinei şi încearcă să-l copieze pe Victor Piţurcă cu care a lucrat la Steaua. Ştie să ţină vestiarul în mână, să fie prieten cu jucătorii, dar până la un anumit punct. În prezent avem cam 5-6 nume de antrenori pentru viitoarea bancă tehnică de la Pandurii. Voi încerca să găsim un antrenor tânăr şi cu valoare, şi e clar că va fi român. Este şi Artimon pe această listă, bineînţeles”, a mai declarat noul preşedinte executiv de la Pandurii.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • gorj spune:

    este clar nu vom mai promova in LIGA 1 cat e salca. Adio, visul frumos s-a daranat vom ramane cu amintirea. Sa vedeti de nu vor pleca toti JUCATORII vom fi o echipa de locul 5-6 in LIGA2!!!!!!!!!!!!!!!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.