RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pe lista lui Condescu e Ionuţ Popa, dar se gândeşte şi la antrenori străini

/ 26 mai 2010

Preşedintele Pandurilor a dezvăluit faptul că unii dintre antrenorii la care s-au gândit membrii Consiliului de Administraţie sunt străini: „Avem pe lista noastră şi antrenori străini pentru a prelua echipa. E vorba şi de antrenori străini care au mai antrenat în România, dar şi care n-au mai antrenat aici. Nu este vorba de italieni”, a ţinut să precizeze Condescu. Acesta a mai spus că în acest moment nu au fost demarate negocierile cu antrenorii dat fiind faptul că situaţia echipei este incertă în ceea ce priveşte liga în care va evolua în sezonul viitor: „Nu negociem acum cu antrenorii pentru că nu avem ce le propune. Am primit foarte multe telefoane din partea antrenorilor care vor să antreneze aici, dar trebuie să ne gândim. Nu am avansat prea mult discuţiile nici cu Ionuţ Popa. Dacă promovează cu UTA?”.

După ce în ultimii ani Pandurii au mers pe filierea craioveană în ceea ce priveşte banca tehnică, Marin Condescu declarându-şi public simpatia faţă de generaţia Craiovei Maxima, acum preşedintele gorjenilor pare să părăsească această pistă: „Fiecare dintre noi suntem tributari unor simpatii pe care le-am avut în tinereţe. Până nu ne vindecăm de ele nu ne învăţăm minte! Sper că ne-am vindecat pentru că dacă nu, înseamnă că n-am învăţat nimic în toată perioada asta”, a declarat Condescu arătându-se dispus să caute antrenor şi în altă parte decât printre craioveni.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.