RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Probleme mari pentru două echipe gorjene din Liga a III-a

/ 23 mai 2010

Sezonul ligii a III-a se apropie de final, iar dacă reprezentantele Gorjului din seria a V-a se poate spune că a fost un an bun, cele din seria a IV-a au suferit şi se află acum în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Pandurii II şi Jiul Rovinari sunt în acest moment pe locurile 1 şi 7 în seria a V-a şi se poate spune că sunt echipe care au reuşit ceea ce şi-au propus în acest sezon. În schimb, echipele gorjene din seria a IV-a sunt departe de obiectivele trasate şi de  aşteptările suporterilor.

De departe, cea mai mare dezamăgire o reprezintă evoluţia echipei Minerul Motru, echipă de tradiţie în fotbalul gorjean, dar care de câţiva ani se zbate în anonimat şi rezultate derizorii, acum fiind foarte aproape de liga a IV-a, şansele de salvare fiind minime după ce în ultima etapă au pierdut pe teren propriu cu 1-0 în faţa celor de la Ghecon Lăpuşata. Minunea aşteptată după numirea lui Fane Nanu la cârma Minerului Motru nu s-a împlinit aşa că sunt semne evidente că problema nu este la nivelul băncii tehnice, având în vedere că la cârma echipei motrene a fost şi Costel Andriucă, antrenor cu rezultate bune chiar în acest sezon pe banca Jiului Rovinari.

Ralbex Turcineşti este şi ea în focuri, lupta pentru salvare fiind una foarte grea, însă în cazul acestei echipe şansele sunt mai mari. Din cele trei etape rămase din acest sezon, Ralbex va juca doar două partide, abele în deplasare, meciul de pe tern propriu cu cei de la Juventus Bascov fiind deja câştigat după retragerea acestei echipe în retur. Pentru a se salva de la retrogradare, Ralbex are nevoie disperată de o victorie în etapa din această săptămână, etapă în care va evolua în deplasare cu FC Argeş II, ultima bătălie pentru supravieţuire urmând a fi dată cu Oltchim, la Râmnicu Vâlcea.

Tot în seria a IV-a evoluează şi Minerul Mătăsari, echipă care a împletit meciurile bune cu înfrângerile surprinzătoare, însă echipa antrenată acum de Marcel Ploae este în acest moment în afara grupului echipelor cu griji la retrogradare, asa dacă mătăsărenii se vor impune în restanţa cu echipa secundă a Universităţii Craiova.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.