RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Victorie. Cu folos?

/ 22 mai 2010

Pandurii au reuşit ceea ce nu mai făcuseră din 29 august 2009, data ultimei victorii obţinută pe teren străin, însă acest success venit în al 12-lea ceas nu va valora nimic dacă nu va sosi o veste bună şi de la Comisia de Licenţiere din cadrul FRF.

Apăsaţi de importanţa jocului, Pandurii au jucat cu trac şi au ratat din ocazii rarisime, campion la acest capitol fiind Tilincă. Atacantul venit la Târgu Jiu de la Gloria Bistriţa şi-a început sarabanda ratărilor în minutul 15 când a scăpat singur spre poarta ardelenilor dar n-a contolat bine balonul, a intrat în unghi şi faza a rămas fără rezultat pe tabelă. Mult mai mare a fost însă ocazia din minutul 41 la o fază creată de Grecu, Tilincă aflat cu poarta goală n-a avut reacţie la doar trei metri de buturi şi a fost deposedat de Bucurică în ultimul moment. Aflat cândva pe lista Pandurilor, Rade Veljovic a fost singurul care a încercat buturile gorjenilor în prima repriză, dar şuturile sale din minutele 24 şi 25 n-au atins ţinta, iar la cabine s-a intrat cu un scor alb, care îi aşeza pe elevii lui Florin Bejinaru pe locul 16 cu 45 de minute înaintea finalului de sezon.

La cinci minute de la reluare Tilincă a arătat din nou că porecla de Tili-gol este foarte îndepărtată. Atacantul Pandurilor a reluat cu capul o centrare foarte bună din marginea careului mic, dar tânărul Lasc a respins balonul în transversală. Golul avea totuşi să vină în poarta ardelenilor, dar graţie momentului de inspiraţie al lui Cardoso, care venind din centru a pătruns pe partea stângă în careu şi cu un şut la colţul lung a reuşit să deschidă scorul. Victoria Pandurilor n-a mai fost pusă în pericol, doar Cristea în minutul 71 şutând periculos, dar pe lângă poarta lui Mingote.

Cum Universitatea Craiova a învins cu 3-0 pe Oţelul Galaţi, iar Poli Iaşi a pierdut pe teren propriu cu Unirea Urziceni, scor 1-2, Pandurii au terminat sezonul 2009-2010 pe locul 15, unul sub linia retrogradării, dar care poate readuce pentru a doua oară echipa gorjeană în Liga I pe cale administrativă, nelicenţierea unei echipe aflată deaspra liniei urmând a adduce fericirea la Târgu Jiu.

Unirea Alba Iulia – Pandurii Târgu Jiu 0-1 (0-0)

Stadion “Unirea”, Alba Iulia, spectator: 1.000

A marcat: Cardoso (min. 61)

Unirea: Lasc – S. Rădoi (min. 86 Poverlovic), Sousa, Vujadinovic, Bucurică (min. 44 Vitinha) – Stanciu, Selagea (min. 73 R. Stancu), Olah, C. Cristea – Veljovic, Jovanovic. Antrenor: Blaz Sliskovic

Pandurii: Mingote – Popete, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso – Tremonti (min. 76 Pleaşcă), Orac, Păcurar (min. 68 Vranjes), Grecu – Stromajer, Tilincă (min. 87 Nalaţi). Antrenor: Florin Bejinaru.

Cartonaşe galbene: C. Cristea (min. 81) / Tremonti (min. 64), Popete (min. 80), Mingote (min. 90+3)

Arbitri: Radu Petrescu – Aurel Oniţă, Adrian Vidan.

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • Costin spune:

    Poate acum nu o sa se investeasca atatia bani in fotbal, ci poate in baschet si handbal

  • klauss tg jiu spune:

    …ce bine ca s-a dus bastardul olteniei!toata lumea din tg jiu tinea oricum cu stiinta!fortza stiinta campioana olteniei si a gorjului!!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.