RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii au făcut figuraţie la Bistriţa

/ 30 aprilie 2010

Trupa lui Cîrţu a arătat la Bistriţa că îşi merită locul retrogradabil ocupat în clasament şi este, încă, departe de pretenţiile primului eşalon. Gloria Bistriţa a forţat doar cât i-a trebuit pentru o victorie care o menţine şi la anul în Liga I.

Fotbalistic, Pandurii nu au fost pe teren la Bistriţa. Practic, elevii lui Cîrţu au fost simple jaloane gata să se prăbuşească sub furia atacurilor bistriţene. Salvarea de la retrogradare a fost un imbold doar pentru gazde care au ştiut ce vor şi, mai ales, au obţinut ce şi-au dorit. Scorul italian este o simplă păcăleală pentru cei care nu au avut timp de pierdut. Pandurii a ajuns de două ori în careul lui Albuţ, şi deşi, portarul gazdelor a atins mingea nu se poate spune că a avut emoţii. Restul aparţine Gloriei. În prima parte terenul s-a înclinat către poarta lui Mingote. Mingile aruncate peste linia de centru a terenului de către panduri au trădat disperarea de a obţine micuţul punct pe care şi l-au propus. Cursele lui Hora şi C. Petre pe benzile laterale au destabilizat betonata defensivă a oaspeţilor, ca şi execuţiile lui Moraes. Rusu s-a aruncat ca un kamikaze în faţa şutului lui C. Petre, iar Cardoso l-a blocat pe Coroian. Apoi a urmat în scenă Moraes. Cu capul nu a găsit spaţiul porţii (min.15), dar cu şutul da, Martinovic salvând din faţa porţii după o fază cursivă ca râul Bistriţa din spatele arenei (min. 25). Brazilianul Gloriei şi-a arătat originile câteva minute mai târziu, dar “foarfeca” sa pe spate s-a oprit în braţul lui Mingote (min. 29). Lusitanul a intevenit extraordinar şi la reluarea cu călcâiul a aceluiaşi Moraes după un carambol în careul oltenilor (min. 33). Şansa a fost de partea lui Mingote la scăriţa lui Moraes, nu şi la şutul din apropiere al lui Coroian. Hora s-a debarasat uşor de Ghindeanu, a pătruns până la linia de fund, a centrat la Coroian şi veteranul de 37 de ani al Bistriţei a reluat din şapte metri, 1-0.

Cu sacii în căruţă, Gloria a luat piciorul de pe acceleraţie dar nu a cedat terenul după pauză. Cîrţu l-a pedepsit pe Ghindeanu, lăsat la cabine, mizând pe Tremonti, un jucător ofensiv. A intrat şi Kamara, dar tot Gloria a apărut la finalizare. Mingote a tremurat la şutul lui Latovlevici, scos in extremis (min. 66) şi Ze Rui a avut şansa lui de gol, însă balonul a ocolit vinclul porţii gorjene.

Cîrţu l-a trimis în teren şi pe Pleaşcă, la prima sa experienţă în Liga I după ce în urmă cu două etape au debutat la Pandurii alţi doi fotbalişti de la echipa secundă, Stanciu şi Vlăduţi. Şi ca să bifeze ceva şi la şuturi pe spaţiul porţii, Cardoso a tras de la 40 de metri, şut uşor reţinut de Albuţ (min. 86). Speranţele de un punct ale oltenilor s-au năruit în ultimul minut de joc când Tremonti a centrat în faţa porţii şi Albuţ a boxat în lateral.

Pandurii Târgu Jiu rămâne încă o etapă în zona retrogradării iar jocul de miercuri cu Poli Iaşi devine capital pentru echipa lui Cîrţu.

Gloria Bistriţa – Pandurii Târgu Jiu 1-0 (1-0)
Stadion “Gloria”, spectatori 4.000

A marcat: Coroian (min. 36)

Gloria: Albuţ – Homei, Frăsinescu, Ciucă, Latovlevici – Hora, A. Mureşan, D. Matei (min. 43 Ze Rui), C. Petre (min. 79 Săceanu) – Moraes, Coroian (min. 65  Achim).
Antrenor Marius Şumudică

Pandurii: Mingote – Ghindeanu (min. 46 Tremonti), Martinovic, Chibulcutean, Cardoso – Lazic (min. 58 Kamara), Rusu, Murgan, Grecu (min. 69 Pleaşcă) – Vranjes– Stromajer.
Antrenor Sorin Cîrţu.

Cartonaşe galbene: Mureşan (min. 75) / Cardoso (min. 56)

Au arbitrat: Cristi Balaj – Dorin Mudura, Nicolae Megheşan.

Comentează!

4 Comentarii până acum

  • spaga spune:

    conducerea este devina pentru aceasta situatie. ! liviu ciobotariu cel mai prost antrenor al lui pandurii !. nu juca nimic echipa cu el pe banca si totusi il tineai ca antrenor. ! asta e . de la anu va treziti la 10 si jukati la 11. !.

  • PPK spune:

    Trebuie victorie cu Iasu altfel nu mai vad care ar fi soarta noastra decat Divizia B..etapa asta iar o sa fie multe surprize.

  • klauss tg jiu spune:

    o sa picati ba,cu un astfel de antrenor…

  • panduru spune:

    toti dau vina pe ciubotariu dar vinovata este conducerea si managementul prost ,iar lotul este rodul mediocritatii conducerii pt ca orice antrenor venea nu puteai obtine mai mult cu asemenea jucatori limitati

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.