RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Cupa României Creativ, între scoruri de maidan, prelungiri şi neprezentări

/ 15 aprilie 2010

Criza economică pare să fi afectat serios bugetele echipelor gorjene dacă 16-imile Cupei României Creativ, o competiţie care nu demult atrăgea foarte multe echipe, a numărat în acest an nu mai puţin de cinci neprezentări.

Vulturii Slivileşti, Stejarul Runcu, Viitorul Brăneşti, Energetica Tismana şi Ştiinţa Peştişani au pierdut meciurile acestei faze prin neprezentare, echipa din Peştişani chiar din postura de echipă gazdă, beneficiare ale acestor neprezentări fiind Dinamo Inter Stăneşti, Ştiinţa Turceni, Internaţional Băleşti, Petrolul Stoina şi Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu.

Avântul Bărbăteşti şi Viitorul Negomir au reuşit să-şi umilească adversarii, Dumbrava Câlnic fiind învinsă de Avântul cu 11-0, în vreme ce Ştiinţa Godineşti a scăpat doar cu 10 goluri încasate de la echipa din Negomir, scor 10-0. Multe goluri s-au însccris şi la meciul dintre Ştiinţa Turburea şi AS Stejari, după 90 de minute scorul fiind egal, 4-4, oaspeţii reuşind ca după prelungiri să câştige cu 8-5. Iată şi celelalte rezultate înregistrate: Bradul Polovragi – Minerul II Mătăsari 1-2,Parângul Sadu – Știința Hurezani 4-1, Pandurii Padeş – Petrolul Ţicleni 0-3, Olteţul Alimpeşti – Avântul Baia de Fier 3-2, Triumful Borăscu  – Vulturii Fărcăşeşti 4-1, Unirea Cruşeţ – Ralbex II Turcineşti 2-1, AS Zorile Moi – Flacăra Ştiinţa Roşia de Amaradia 2-1 şi Ştiinţa Cloşani – Ştiinţa Ceplea 2-5.

www.sportingorj.ro
 

 

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.