RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Calificarea în cupele europene, o problemă rezolvată în proporţie de 90%

/ 14 martie 2010

Partida dintre Energia Pandurii şi Steaua MFA Bucureşti a fost una care ar putea stabili echipa care va încheia acest campionat pe podium alături de HCM Constanţa şi UCM Reşiţa, echipe ce nu mai pot pierde primele două poziţii ale clasamentului Ligii Naţionale.

Energia are de luptat pentru locul trei atât cu Steaua cât şi cu Ştiinţa Dedeman Bacău, antrenorul Vasile Stângă considerând că echipa sa se poate detaşa de bucureşteni având în vedere programul trupei lui Rudic: „A fost un meci deloc uşor, unul pentru locurile trei şi patru în ligă şi rămâne să vedem ce va fi în continuare. Steaua are meciuri grele, va juca cu  Constanţa şi are şi în deplasare meciuri foarte grele. Dar eu sper să ne clasăm acolo pe locurile trei-patru şi Steaua şi Energia”, a declarat tehnicianul echipei gorjene.

Obiectivul stabilit la Energia la începutul campionatului, acela al participării în cupele europene în sezonul următoar pare deja îndeplinit, cel puţin aceasta este poziţia lui Vasile Stângă: „De calificarea într-o cupă europeană suntem siguri în proporţie de 90%. Dacă vrem să ne depăşim obiectivul şi să ne clasăm pe podium trebuie să câştigăm în deplasare. Avem chiar acum nişte meciuri, la Braşov, la Timişoara, la Dinamo, meciuri pe care trebuie să le câştigăm. Dacă vrem în Cupa EHF trebuie să mai producem nişte kilowaţi ca să mai cumpărăm nişte jucători”, a mai declarat tehnicianul care doreşte să obţină în acest sezon cea mai bună performanţă din istoria clubului gorjean.

www.sportingorj.ro

Comentează!

4 Comentarii până acum

  • Roxy spune:

    Si cand te gandesti ca erau unii care spuneau ca nici la handbal nu au antrenor ca este egal cu 0. nu stiau ce vorbesc:|.

  • mihai spune:

    oare cel cu emblema stiintei?..:)))

  • eduard spune:

    Dragilor hai sa nu vorbim sa ne aflam in treaba…nu exista termen de comparatie intre stanga si theo evans…amintiti va ce jucator a fost stanga ce personalitate si autoritate in fata jucatorilor are…omu are experienta nu tremura chilotii pe el…aducerea lui stanga la tg jiu a fost cea mai buna decizie pe care a luat o presedintele de la handbal..si a luat o cand trebuia dandu i timp antrenorului sa formeze o echipa competitiva…la baschet presedintele-strungar a luat antrenorul mult prea tarziu…mergand la o cacealma…lucru ce s-a resimtit pe echipa in turul campionatului..

    • mihai spune:

      cine a facut comparatia asta aberanta?totusi,hai sa nu uitam ca evans vine dintr-o tara cu un campionat total diferit de al nostru,aici ma refer inclusiv la regulile jocului de baschet.rabdare si o sa vedeti ca daca se continua cu evans,la anul o sa ne batem la final four.;)

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.