RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Trupa lui Evans s-a regăsit cu greu: Energia Rovinari – CSM Bucureşti 80-77

/ 3 martie 2010

Meciul cu CSM Bucureşti a venit mult prea repede după nefericitul eşec de la Braşov, elevii antrenorului Theo Evans începând meciul încă sub imperiul fricii de a nu repeta isprava de la sfârşitul săptămânii trecute.

Primele minute ale întâlnirii dintre Energia şi CSM Bucureşti dădeau dreptate antrenorului Theo Evans care spunea că se va aştepta la un meci foarte greu şi la o replică puternică a oaspeţilor. Doar Darby părea intrat în joc, însă nici acesta n-a reuşit să-i oprească pe jucătorii CSM-ului să se distanţeze la 10 puncte, tabela indicând scorul de 2-12 atunci când mulţi nici nu se obişnuiseră cu parchetul sălii. Porter Troupe a reuşit două aruncări de trei puncte pe finalul sfertului unu, ultima în chiar ultima secundă, iar primele zece minute s-au încheiat cu un avantaj de o singură posesie pentru echipa bucureşteană.

Energia şi-a continuat evoluţia şovăielnică şi în al doilea sfert, sfert în care Trim s-a ales cu trei greşeli personale, iar oaspeţii s-au dus la cabine cu un avantaj de opt puncte, scor 38-46. Sfertul trei a început cu cinci puncte marcate de oaspeţi, însă Kibwe Trim a dat semnalul revenirii cu şapte puncte marcate. A venit mai târziu un parţial de 9-0 pentru Energia, cu şapte puncte marcate de Tyner şi două de Darby, puncte care au adus din nou egalitatea pe tabelă. Oaspeţii au răspuns cu aruncările de la distanţă reuşite de Helcioiu şi Waterstradt şi sfertul s-a încheiat cu un avantaj de cinci puncte pentru CSM, scor 59-64.

Sfertul final a fost început bine de Trim, dar când mai erau patru minute de joc, acesta a primit a cincea greşeală personală şi a părăsit jocul. Energia n-a acuzat însă şocul, cu două minute şi jumătate înaintea finalului trecând pentru prima dată la conducere 74-73. Waterstradt a mai pus trei puncte pentru echipa sa, însă Căpuşan a fost omul finalului de meci. Mai întâi a înscris patru puncte din acţiune pentru ca atunci când mai erau de jucat 4,4 secunde, la scorul de 78-77, a transformat cu siguranţă două aruncări libere stabilind scorul final, 80-77. Chiar şi la acest scor, ultima secundă şi jumătate a fost una tensionată, asta şi din cauza cronometrorului, care mai întâi s-a grăbit să dea drumul cronomentrului, iar apoi, după intervenţia arbitrilor şi a oficialilor, nu i-a mai dat drumul stârnind o situaţie ciudată în care gazdele nu mai jucau, iar oaspeţii au încercat de trei ori să mai înscrie, fără succes însă.

Victoria din acest meci rămâne una de palmares dacă din ultimele cinci partide Energia nu va obţine patru victorii, obiectiv ce pare a ţine de domeniul fantasticului atâta vreme cât trupa lui Evans se va deplasa în aceste ultime runde la Mediaş, Cluj şi Ploieşti, adică pe terenurile primelor trei clasate în Divizia A de baschet masculin.

Energia Rovinari – CSM Bucureşti 80-77 (23-25, 15-21, 21-18, 21-13)
Sala Polivalentă Târgu Jiu, spectatori: 650

Energia: Tyner (11), Troupe (10), Lupusavei, Păun, D. Ilie, Apostol, Darby (22), Căpuşan (14), Amarghioalei, Stroescu, Trim (15), Barber (8). Antrenor: Theo Evans.

CSM: Helcioiu (3), C. Stănescu, Santana (14), Grecu, Vizitiu, Ştefănescu, Marojevic (11), Ellis (10), Waterstradt (19), Zamfirescu, Johnson (11), Habus (9). Antrenor: Mladen Ostojic.

Arbitri: Doru Vinaşi, Fabiana Niţu, Liviu Ioniţă.

www.sportingorj.ro

Comentează!

15 Comentarii până acum

  • `me` spune:

    conteaza ca am castigat 🙂

  • eduard spune:

    Felicitari baietilor…au fost motivati si au muncit f mult….

  • Florin spune:

    Multumim echipei si antrenorului. Felicitari baieti! Bravo!

  • eduard spune:

    :))))))))))))))
    sa nu uiti cumva antrenoru florine..

  • laurentiu spune:

    Sper ca din echipa asta , pentru sezonul viitor sa nu mai ramina decit Trim si Darby.Ceilalti sunt prea buni pentru noi,nerecunoscatorii….

    • laurentiu spune:

      Poate si Capusan…

      • `me` spune:

        hmmm..pai ce tiau facut ma???

        • qttip spune:

          nu uita ca troupe ne-a scos din cacat de multe ori…cu toate ca e intr o pasa proasta..zic ca merita sa ramana..cred ca doar petarda de barber..si un nou conducator…cu toate ca si tyner mi-e simpatic :)) dar nu e cine stie ce de capu’ lui..

          • Roxy spune:

            kevin este coordonator nu este obligat sa puncteze cat mai mult pe meci trebuie doar sa fie un bun coordonator si cu toate astea cel putin in deplasare da cate 15 puncte. ce nu este ok???

          • qttip spune:

            kevin este coordonator..dar nu aseaza jocul mai deloc…fie..aici e putin si vina antrenorului care incearca sa puna in practica un stil american..cu ball swinging si aruncari de la 3..doar ca in campionatul nostru…cu aparari in zona..e destul de greu sa faci chestia asta daca nu ai un jucator care sa patrunda mai mereu..si sa isi creeze faze de semidistanta…nu vreau sa fiu „rau” dar Jackson cred ca era ceva mai bunicel decat el..macar avea o aruncare mai buna..

  • qttip spune:

    faza urata in tg jiu este ca se investeste extrem de mult in fotbalul de cacat…sunt salarii si de 130 de mii de euro pe sezon ( WTF ) …nu inteleg de ce nu se implica mai mult in baschet/handbal..unde cu un buget pe jumatatea celui echipei de fotbal..zic ca ne-am lupta lejer pt campionat..poate chiar si cupe europene..

    • done spune:

      asa’i… adevar graiesti! Da Doamne sa pice Pandurii in B ca si asa cheltuie banii degeaba

    • I Love Energia spune:

      ai dreptate. mi s-a acrit si de pandurii nici macar nu joaca bine. ma duc la meci ca poate nah vad si eu ceva dar degeaba inghet de frig si mai ia si bataie. sa se investeasca mai mult in handbal si baschet. poi jucatorii de la pandurii ia o gramada de bani si nu fac mare lucru si baschetbalistii si handbalistii isi primesc banii o luna 2 mai tarziu. nu se face asa

  • PatriciA spune:

    Bravo Theo Evans chiar ai reusit sa faci ceva din echipa noastra , noi nu vrem sa pleci delok akasa la tn in Amerika-Canada vrem sa ramai alaturi de noi ca TE IUBIM MOOOLT!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.