RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Alex Păcurar: Avem timp să redresăm corabia, dar trebuie să o facem cât mai repede – AUDIO

/ 3 martie 2010

Căpitanul Pandurilor, Alex Păcurar, este de părere că vremea lamentărilor a trecut, iar acum toată lumea trebuie să strângă rândurile şi să privească spre viitor.

Înfrângerile din partidele cu Astra şi FC Vaslui au fost dureroase, dar Pandurii mai au şanse de a şterge cu buretele aceste meciuri nereuşite şi, în acelaşi timp, să părăsească zona fierbinte a clasamentului, însă acest lucru trebuie făcut imediat, spune Alex Păcurar:

Înaintea meciului direct dintre Pandurii şi Universitatea Craiova, cele două echipe sunt despărţite de trei puncte şi două locuri în clasamentul Ligii I. Gruparea târgujiană ocupă locul 13 cu 20 de puncte, în vreme ce echipa condusă de olandezul Mark Wote este pe locul 15, primul retrogradabil, cu numai 17 puncte. Partida din turul campionatului, prima disputată în Liga I între cele două echipe fanion ale Olteniei pe stadionul „Ion Oblemenco” a fost câştigată de Universitatea cu scorul de 2-0, pentru craioveni marcând Dina şi Dorel Stoica.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.