RSS post comments feeds rss email feeds twitter

400 de suporteri au răspuns chemării lui Theo Evans la “Noaptea aprecierii fanilor”

/ 9 ianuarie 2010

“Noaptea aprecierii fanilor”, acţiunea iniţiată de antrenorul Theo Evans şi desfăşurată sâmbătă seara la Sala Polivalentă din Târgu Jiu a adunat aproximativ 400 de iubitori ai baschetului şi suporteri ai Energiei.

Evenimentul a început cu prezentarea lotului cu care Energia Rovinari va ataca partea a doua a campionatului, fanii gorjeni afişând un banner special dedicat revenirii celor doi baschetbalişti ce au jucat la Târgu Jiu şi în campionatul trecut, Louis Darby şi Kibwe Trim, la fel de aplaudat fiind însă şi Andrei Căpuşan, ultimul jucător ce şi-a pus semnătura pe un contract cu echipa gorjeană.

Următorul moment al serii a fost acordat tinerilor îndrăgostiţi de baschet, pentru ei fiind gândite de antrenorul american două concursuri. Primul a fost unul de îndemânare, copiii împărţiţi în două grupe de vârstă parcurgând un traseu prestabilit, timpul stabilind câştigătorii. La grupa 9-11 ani Eduard Sasu a fost cel mai dibaci în mânuirea mingii de baschet, în vreme la categoria 12-14 ani, concursul a fost câştigat de Ciprian Burligă, cei doi fiind recompensaţi de Theo Evans cu câte un tricou cu autografele tuturor membrilor echipei Energia, o eşarfă şi un steag cu însemnele clubului gorjean.

Tot cu participare din tribună a fost şi concursul aruncărilor de trei puncte, unul care a beneficiat în deschidere de o demonstraţie făcută de Silviu Lupusavei, care a marcat 9 coşuri din 15 aruncări într-un singur minut, exerciţiu ce a fost repetat de 20 de spectoatori ce s-au înscris în concurs. Acesta a fost câştigat la mare luptă, după un baraj cu Bogdan Lazăr, de către Răzvan Popescu, acesta reuşind o performanţă notabilă, 6 coşuri din 15 aruncări.

A urmat apoi cel mai spectaculos moment, concursul de slam-dunk, unul la care au participat doi jucători români şi doi americani. Căpuşan, Amarghioalei, Troupe şi Darby şi-au încântat fanii cu încercări spectaculoase, iar câştigătorul concursului a fost, aşa cum era de aşteptat, Louis Darby, însă acesta a avut un concurent serios în Căpuşan, care a arătat că a învăţat lecţia show-ului american în anii petrecuţi în Statele Unite.

Finalul acţiunii i-a găsit pe toţi participanţii, jucători şi spectatori, pe parchetul Sălii Polivalente, suporterii Energiei, de la cei mai tineri la cei trecuţi de prima tinereţe, solicitând şi obţinând autografe şi fotografii alături de cei pe care îi susţin meci de meci din tribune.

Comentează!

6 Comentarii până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.