Energia Rovinari a pierdut fără drept de apel în faţa celor de la CS Otopeni
/ 29 noiembrie 2009 In Baschet
Baschetbaliştii de la Energia au făcut faţă celor de la CS Otopeni doar vreme de 10-15 minute, gazdele reuşind să se impună cu scorul de 89-66 într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Diviziei A de baschet masculin.
Elevii lui Theo Evans au început bine meciul de la Otopeni, dar baschetbaliştii echipei gorjene nu au avut nici de această dată puterea de a menţine ritmul şi de a produce surpriza, CS Otopeni întorcând scorul fără probleme. Începând din sfertul doi, gazdele au pus stăpânire totală pe joc, din a doua parte a acestui sfert LeVar Seals şi compania reuşind să se detaşeze clar de gorjeni.
Theo Evans poate căuta o scuză în accidentările suferite de Justin Griffin şi Joe Barber, ultimul jucând însă chiar dacă, la un moment dat, a fost nevoie de un bandaj mare care să-i protejeze rana din preajma arcadei stângi, finalul fiind jucat şi fără Rareş Apostol după ce acesta a fost eliminat pentru cinci greşeli personale.
Energia ocupă locul 10 după această nouă înfrângere, iar în etapa a XIII-a va primi pe teren propriu replica celor de la U Mobitelco Cluj.
Clasamentul Diviziei A de baschet masculin, ediţia 2009-2010
Articole asemanatoare:
- Energia Rovinari va juca duminică împotriva celor de la CS Otopeni
- LIVE / Baschet, Divizia A: CS Otopeni – Energia Rovinari 89-66 (18-17, 26-16, 26-21, 19-12)
- Energia Rovinari a pierdut primul meci pe teren propriu în acest campionat
- HANDBAL, Liga Naţională / Victorie fără glorie pentru Energia în faţa celor de la Dinamo
- Energia contabilizează încă un eşec: CSM Bucureşti – Energia Rovinari 86-75 (22-22, 18-18, 24-22, 22-13)

















Acest articol nu a fost comentat încă.