RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii au pierdut trei poziţii în clasament după înfrângerea de la Iaşi

/ 24 noiembrie 2009

faza_panduriiLiviu Ciobotariu n-a reuşit să schimbe mare lucru în jocul Pandurilor, iar echipa gorjeană a înregistrat la Iaşi o nouă înfrângere, scor 1-0, rezultat care face ca finalul turului să fie unul foarte încins.

Tehnicianul Pandurilor s-a arătat nemulţumit de modul în care echipa a abordat începutul meciului, Poli Iaşi reuşind să deschidă scorul în minutul 7 prin Bujor, care a reluat cu capul din marginea careului mic fără a fi incomodat de vreunul dintre fundaşii echipei gorjene. Pandurii au fost anesteziaţi de golul primit şi n-au avut puterea de a replica decât după pauză: “În repriza a doua am reuşit să echilibrăm meciul, s-a jucat mult mai echilibrat şi cred că şi cu puţină şansă puteam să scoatem măcar un egal”, a declarat la finalul meciului antrenorul Liviu Ciobotariu. Tehnicianul Pandurilor consideră că soarta meciului putea fi întoarsă în minutul 78, atunci când Păcurar n-a găsit însă spaţiul porţii cu un şut din poziţie excelentă, de la marginea careului de 16 metri.

Cu o singură ocazie, Pandurii n-au reuşit să facă mai mult decât să se întoarcă de la Iaşi cu o nouă înfrângere la limită, înfrângere care a trimis trupa lui Ciobotariu pe locul 13 în clasament, la doar un punct de zona retrogradabilă.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.