RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Gripa porcină ar putea amâna meciul Pandurilor de la Iaşi

/ 10 noiembrie 2009

butaProblemele medicale ale lui Cornel Buta, fotbalist la Poli Iaşi, au fost confirmate ca fiind legate de prezenţa virusului A-H1N1 în corpul jucătorului. Drept urmare, clubul ieşean ia în calcul ca activităţile să fie sistate pentru o săptămână, mai mulţi jucători, dar şi oameni din conducere acuzând în aceeaşi perioadă probleme medicale.

Pandurii Târgu Jiu au programat meci de campionat cu Poli Iaşi, în deplasare, în etapa a XIV-a, însă acum lucrurile se pot schimba dacă va fi impusă carantina pentru jucătorii moldovenilor. Secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi, a declarat pentru www.sportingorj.ro că este o situaţie care îi îngrijorează pe oficialii gorjeni: “Veştile de la Iaşi ne pun şi pe noi acum într-o postură în care mai întâi trebuie să ne gândimîn primul rând la ce este mai bine pentru jucătorii noştri. Aşteptăm să vedem ce decizii se vor lua la Iaşi şi vom acţiona şi noi în consecinţă. Sperăm ca până la urmă să nu fie vorba şi de alţi jucători infestaţi”.

Preşedintele ieşenilor, Cristian Stărică, a declarat că aşteaptă o decizie din partea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi:  “Ţinând cont că şi o parte dintre angajaţi au acuzat stări febrile, le-am trimis acestora o adresă prin care le-am prezentat care este situaţia. S-ar putea ca pentru o perioadă de şapte zile să fim nevoiţi să întrerupem activitatea de la club. Rămâne să vedem ce decizie vor lua cei de la DSP”, a spus oficialul ieşean.

Cornel Buta a evoluat pentru o scurtă perioadă şi în tricoul Pandurilor, în 2006 fiind adus la echipă de antrenorul Viorel Hizo. Buta a jucat pentru Pandurii în 12 partide reuşind să marcheze un gol.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.