RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Jiul Rovinari a remizat în deplasare, scor 1-1, cu Unirea Sânicolau Mare

/ 1 noiembrie 2009

Într-un meci contând pentru etapa a XII-a în seria a V-a a ligii a III-a, Jiul Rovinari a obţinut un nou rezultat pozitiv în deplasare, de această dată elevii lui Cătălin Trofin reuşind un egal, scor 1-1, cu Unirea Sânicolau Mare.

Gazdele au deschis scorul în prima repriză, Jiul Rovinari reuşind să egaleze în minutul 78 prin Traşcă.

În vreme ce preşedintele clubului rovinărean, Vali Modrea se declara nemulţumit la finalul partidei considerând că echipa sa putea câştiga această partidă, Constantin Podaru era fericit, motivul fiind unul de ordin financiar: „Sunt bucuros că am reuşit să ajungem la zi cu plăţile faţă de jucători. Nu era o întârziere mare, dar eram în urmă cu o lună la plata salariilor, iar acum toată lumea e mulţumită şi cu gândul doar la fotbal. Doar aşa se poate face performanţă, aşa avem şi noi cum să mergem în faţa jucătorilor şi să le cerem rezultate”. Podaru aşteaptă acum cu speranţe următoarul meci al echipei sale, cel cu echipa secundă a Pandurilor. Jiul Rovinari va sta în runda a XIII-a datorită retragerii celor de la Viitorul Sânandrei, iar în etapa a XIV-a va juca pe teren propriu cu Pandurii II, derby-ul gorjean al seriei a V-a din Liga a III-a.

Jiul Rovinari ocupă locul 5 în clasament cu 18 puncte după 12 etape, Pandurii II, care au stat în runda a XII-a, fiind pe locul 2 cu 21 de puncte.

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)
*

Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.