RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Pandurii II a pierdut duelul cu Minerul Mehedinţi şi a părăsit fotoliul de lider în seria a V-a a Ligii a III-a

/ 26 octombrie 2009

zahiuJucat la Vânju Mare, derby-ul seria a V-a a Ligii a III-a dintre Minerul Mehedinţi şi Pandurii II Târgu Jiu a fost câştigat de gazde cu scorul de 2-1 după ce echipa secundă a Pandurilor fusese cea care deschisese scorul.

Elevii lui Gabi Zahiu s-au îndepărtat aşadar de locul ce duce spre liga a II-a, acum mehedinţenii fiind cotaţi cu şanse mai mare de promovare, atât Pandurii cât şi Minerul Mehedinţi fiind echipe susţinute de USMO, sindicatele urmând a acorda un aport financiar sporit din iarnă echipei ce va fi mai bine poziţionată în clasament la finalul turului. În aceeaşi serie, după mai multe rezultate pozitive, Jiul Rovinari a cunoscut gustul înfrângerii pe teren propriu, ACS Recaş învingând cu 2-0 şi preluând şefia seriei. La gazde a debutat ca antrenor principal fostul căpitan al Pandurilor, Cătălin Trofin, acesta înlocuindu-l pe Costel Andriucă.

Surpriza seriei a IV-a s-a înregistrat la Târgu Cărbuneşti, acolo unde Ralbex Turcineşti şi-a continuat parcursul bun din ultimele runde deşi avea în faţă echipa ce se afla pe primul loc în clasament înaintea. Ralbex a învins pe FCM Caracal cu 2-0 şi a urcat pe locul 11 în clasament după ce în debutul campionatului părea logodită cu zona retrogradării.

Celelalte două echipe gorjene din seria a IV-a s-au întâlnit la Motru, acolo unde Minerul Motru, cu un nou antrenor pe bancă în postura lui Costel Andriucă a pierdut cu scorul de 3-2 în faţa celor de la Minerul Mătăsari.

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.